Părintele Teofil Dumitrescu

Nu este o biografie ceea ce aștern aici, deși părintele ar merita pe deplin una. Sunt doar câteva amintiri despre un timp și despre un slujitor al Bisericii de la care am învățat mult.

Părintele Teofil a fost mai întâi preot de țară, la Valea Puțului, în județul Buzău. Mai târziu a ajuns preot la Biserica Banului din Buzău. Apogeul slujirii sale l-a atins în vremea când a fost numit vicar administrativ la Episcopia Buzăului.

Fusese spiritual la Seminarul Teologic și avea un stil simplu și practic. Îi sfătuia pe elevi cu naturalețe: „Să fiți cuviincioși, să aveți o respirație curată, haine îngrijite, pantofi bine făcuți. Și, în ceea ce privește păcatul, nu intrați în amănunte – nu e normal.” Pentru tinerii veniți de la sate, din medii modeste, cu pantofii atinși de colbul drumului, aceste îndemnuri erau prețioase și eficiente. De aceea nu le-am uitat peste ani.

L-a numit vicar administrativ Preasfințitul Antonie Plămădeală, care l-a apreciat pentru gândirea lui limpede și pentru firea împăciuitoare. Părintele Teofil era un mare diplomat: nu aprindea niciodată scânteia conflictului, avea grijă să stingă intrigile și să aducă pacea. Își punea toată energia în iertare și îngăduință, iar episcopul dorea liniște – și o obținea prin el.

Îl port în amintire ca pe un om bun, echilibrat, înțelept. Locuia pe strada Democrației, la prima casă pe stânga. Acolo l-am vizitat adesea, chiar și după pensionare, și de fiecare dată plecam mai bogat sufletește.