Tot de Rusalii s-a pogorât și peste mine Duhul Sfânt. Au trecut 50 de ani de atunci
După ce am absolvit Seminarul din Buzău și Facultatea de Teologie din București, am început să lucrez la un șantier din Moldova, la serviciul de personal. Nu eram căsătorit și după cum se știe căsătoria este o condiție prealabilă hirotoniei. După un an și ceva în câmpul muncii socialiste a venit și vremea ambelor evenimente din viața mea.
Am mers la Episcopia Buzăului, pentru a cere binecuvântare pentru căsătorie și pentru a-mi exprima dorința de fi hirotonit. Voiam să merg în audiență la Preasfințitul Antim Angelescu. Mă informasem despre parohiile vacante și credeam că voi fi primit în audiență la un birou. Am fost sfătuit să să-l aștept pe Preasfințitul să iasă de la Catedrala, unde participa în fiecare dimineață la slujbă. Preasfințitul Antim nu era foarte protocolar, dar era foarte disciplinat cu viața proprie. Mergea zilnic la slujbă, apoi pe la nouă era ora unui ceai, iar de la două se retrăgea și odată cu dânsul și consilierii Episcopiei. Audiențele le ținea. adesea, mergând prin curtea Episcopiei. Așa a avut loc și întâlnirea mea cu dânsul, în calitate de candidat la hirotonie.
M-a descusut bine despre ceea ce ce voiam să fac, despre viitoarea soție, despre parohia pe care o vizam, despre locul nașterii. Pe cât de amabil era pe atât de curios părea.
I-am sugerat că mi-aș dori să merg la Săhăteni. Mi-a răspuns … Beceni. La Săhăteni s-a dus părintele Dima Stamate, iar eu am mers la Beceni, mai aproape de Blăjani, satul meu natal. Poate că aș fi putut merge chiar la Blăjani. Parohia era mai mare, dar mi-am dorit un sat cu asfalt, iar spre Beceni se asfalta.
Biserica trecea în anii 70 printr-o perioadă mai așezată. După 1968 au fost eliberați din închisorile comuniste preoții care au colaborat cu legionarii. Unii au colaborat, alții au suferit. A fost o perioadă grea, când preoții erau obligați să lucreze pentru colectivizare. Unii dintre ei chiar dacă nu au fost legionari aveau pământ și s-au îndurat greu să renunțe la el. În fine, erau posturi libere, pentru că Biserica gestiona bine resursa umană, dar la peste 30 de kilometri de oraș. Beceni era chiar mai departe, dar acolo am fost numit, acolo m-am dus.
Am fost hirotonit la Catedrala Episcopală diacon, iar la o săptămână, în ziua de Rusalii, am fost hirotonit preot. Am început o activitate care a avut ca punct central refacerea bisericii din Beceni, după cumplitul cutremur din 1977. A fost prima biserică restaurată.
După o vreme mi-am împărțit munca între parohie și Episcopie. Activitatea din parohie, dar și experiența administrativă anterioară, însoțite și de o recomandare a părintelui Cristișor Manea, care mă știa din Seminarul Teologic, din poziția de pedagog, au dus la cooptarea mea în echipa de la Centrul Episcopal, la serviciul personal. Așa l-am cunoscut mai bine pe ierarhul care m-a hirotonit, Preasfințitul Antim. Apoi am avut ocazia să lucrez cu Preasfințitul Antonie Plămădeală, care m-a numit secretar eparhial, cu Înaltrpeasfințitul Epifanie Norocel, care m-a promovat pe postul de consilier economic, după pensionarea părintelui Guță și cu Preasfințitul Ciprian, actualul nostru ierarh.
Astăzi, la 50 de ani de la hirotonie, slujesc la Biserica Sfântul Andrei din Micro 14 – Buzău, unde, recunosc, este viața mea. Am bucuria slujirii depline și a unei atmosfere frumoase, datorită colegilor slujitori, mult mai tineri decât mine. M-am bucurat mereu să văd cum munca mea a fost împlinită de acești tineri râvnitori. E o binecuvântare.
Anul acesta am un an plin. Împlinesc 75 de ani, dintre care 50 au fost dedicați slujirii lui Dumnezeu. Nu mi-am sărbătorit niciodată ziua de naștere, dar, de fiecare dată i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate. Și astăzi îi mulțumesc pentru că pot să slujesc, că am o stare de sănătate bună, că sunt între oamenii alături de care am lucrat în ultimii 33 de ani, la Sfântul Andrei.
Destinația mea era parohia Cuvioasa Paraschiva, unde urma să fiu transferat de la Parohia Gârlași, unde slujeam. Revoluția a deschis poarta ridicării primei biserici și nimeni nu se grăbea să-și asume această misiune. Eram consilier economic și am considerat că e de datoria mea să dau un exemplu de administrare eficientă, motiv pentru care am accepta misiunea ridicării bisericii. Am făcut bine pentru că, ulterior, când au început să se ridice alte biserici, am putut fi de folos prin experiența de la Sfântul Andrei. Înțelegeam fără dificultate care sunt dificultățile construirii unei biserici, dar și care sunt pașii ce trebuie urmați.
Am avut o experiență frumoasă și prilejul de a lucra și de a cunoaște oameni valoroși, ceea ce pentru mine, copil plecat de la țară la Seminar și nu alte școli, așa cum mă îndemnau toți, a fost adevărată chemare.
Pot spune astăzi că sunt un om împlinit și că harul lui Dumnezeu primit la ziua Cincizecimii mi-a dăruit bucuria unei vieți frumoase, cu multe realizări și binecuvântări.
Mulțumesc Domnului pentru toate și cât va voi, voi sluji!