Amintiri despre părintele scriitor Ionel Bîsceanu și despre familia dânsului
Eram student la Facultatea de Teologie din București. În acea perioadă, era un motiv de mândrie să ai un copil student, pentru că erau puțini. Sub regimul comunist, Facultatea de Teologie a fost exclusă din cadrul Universității, iar o parte dintre studenți, provenind din familii deosebite, nu au mai putut continua cursurile. Cei care erau deja hirotoniți și absolvenți de seminar au fost trimiși la parohii, dar într-o situație provizorie.
După 1964, legea s-a schimbat și cei care fuseseră excluși au avut voie să-și continue studiile. Printre aceștia se număra și părintele Ionel Bîsceanu de la parohia Dedulești. Venise la Facultate și la Secretariat să depună dosarul pentru continuarea studiilor și a cerut să i se recomande un student care să-l țină la curent cu desfășurarea cursurilor, astfel încât să poată îmbina activitatea parohială cu studiile. A fost trimis la mine, iar eu credeam că era un nou asistent. Era mult mai bine pregătit decât cei care urmau facultatea la frecvență redusă: citise mult, cunoștea limba franceză, iar în copilărie avusese educatori personali. Îi plăceau spectacolele de operă și evenimentele culturale de elită, iar în timpul vacanțelor organizam excursii împreună. În acea perioadă, nu existau nici xerox, nici internet, și nici toate cursurile tipărite. Așadar, le copiam la indigo și i le trimiteam prin poștă. Așa am ajuns să-l cunosc pe părintele Ionel Bîsceanu.
În vacanțele de vară, mergeam la Dedulești, discutam despre materiile de la facultate și îl însoțeam la biserică în duminici și de sărbători. Biserica este un monument istoric, iar părintele a luptat mult pentru restaurarea ei, deși formalitățile erau extrem de complicate, statul neavând niciun interes să repare astfel de lăcașuri. Avea o curte mare, plină de flori și o grădină cu pomi fructiferi. În curtea casei era amenajat un foișor unde serveam masa, alături de părintele, doamna preoteasă Georgeta, fiica Tatiana (elevă la liceu) și fiul Marcel (elev la școala generală). La masa de dimineață, în special, discuțiile noastre se transformau adesea în adevărate lecții de literatură. Părintele avea o bibliotecă bogată, plină de cărți valoroase și dicționare, din care ne documentam. Curtea și grădina erau un model pentru tot satul.
În vara anului 1968, ne aflam cu toții în foișor, luând micul dejun pe 20 august, când un profesor a venit grăbit și ne-a spus să deschidem aparatul de radio, deoarece trupele sovietice invadaseră Cehoslovacia. La acea vreme, criticam opera lui Arghezi. Părintele a reușit să-l liniștească pe profesor și pe locuitorii din sat, transmitându-le încredere și calm.
Timpul a trecut. Eu am terminat facultatea, Tatiana a plecat la studii superioare, Marcel a intrat la liceu și fiecare și-a urmat calea. Părintele Ionel Bîsceanu a rămas activ la parohie și a scris cartea „Legende și povestiri deduleștene”, fiind apreciat atât de cititori, cât și de enoriași.
Părintele Ionel Bîsceanu s-a născut pe 14 iunie 1925 și a trecut la cele veșnice pe 7 septembrie 2000, iar doamna preoteasă Georgeta, pe 19 august 2024. Am avut onoarea și mulțumirea sufletească să rostesc o rugăciune la capela din Râmnicu Sărat când părintele Ionel a fost depus pentru înmormântare. La doamna preoteasă Georgeta am slujit la înmormântare, la capela Parohiei „Cuvioasa Parascheva” din Râmnicu Sărat, alături de părintele protopop Cristian Asănache, părintele Iordache și părintele Epure.
Familia părintelui Basceanu își odihnește trupurile în Râmnicu Sărat, împreună cu familia fostului protopop Gheorghe Popescu. Deși trupurile lor se află în Râmnicu Sărat, ei rămân prezenți în inimile și rugăciunile credincioșilor din Dedulești, acolo unde au trăit și au slujit. Cât timp Dumnezeu ne va îngădui, îi vom pomeni cu drag în rugăciunile noastre și ne vom aminti de vremurile frumoase pe care le-am petrecut împreună.
Pr. Iulian Negoiță