Astăzi l-am condus pe drumul veșniciei pe domnul Gheorghe Petre

Acest început de 2024 a fost unul trist pentru multe familii din Micro 14. Clopotul a sunat zilnic. Astăzi a sunat într-o limbă pentru enoriașul nostru, domnul Gheorghe Petre. Locuia la blocul 31, la capătul Linei 7. Un om cuminte, binevoitor, mereu zâmbitor și bine-dispus, cu toate că ducea cu dânsul suferința fiului celui mic, care, în inocența lui ce nu mai ține de vârstă, tot întreabă unde îi este tată.

Drumului pământesc al domnului Petre a început într-o toamnă a anului 1944 la Căldărăști, când tatăl său, pe nume Stan, a mers să-și declare băiatul. Au trecut aproape 80 de ani încheiați, iar acum se vor întâlni în lumea de dincolo, lăsând în urmă o soție care suferă după o viață trăită frumos împreună, dar și după o lună de chin prin spitale. Rămâne această suferință să fie alinată de cele două fiice care i-au stat la căpătâi tatălui astăzi.

A fost lume multă, mulți vecini, foști colegi de a Geamuri, unde a lucrat și alți membrii ai comunității noastre.

Ne va lipsi domul Petre! Darurile sale din mierea pe care o producea, bunătatea dânsului, zâmbetul și răbdarea, ne vor lipsi!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *