Biserica cu hramurile “Cuvioasa Paraschiva”, “Sfântul Nicolae” şi “Sfinţii Apostoli”, din cătunul Funduri, sat Mariţa-Vaideeni (Vâlcea), ctitorită între anii 1556-1557, este una dintre cele mai vechi biserici de lemn păstrate până astăzi, de la sud de Carpaţi.
Datarea se poate face cu ajutorul unei inscripții săpate într-o bârnă din exteriorul bisericii ( partea de sud).
“Leatul 7065 [1557]”. Atât. Caractere slavone.
Ca mai toate construcțiile de lemn, locașul de cult pare a fi o biserică ce a călătorit și în spațiu, nu doar în timp.
Legenda spune că ciobanii care s-au așezat acolo au lăsat și biserica să se odihnească. E posibil ca nu toată biserica să dateze de atunci, ci doar bârna care a aparținut vechii biserici.
Oricum, biserica a fost ridicată înainte de 1745, ceea ce e în sine o minune, pentru că rezistă până astăzi. Generalul Bukow nu degeaba a tras cu tunurile în bisericile de piatră și românilor le-au fost permise doar construcții de lemn. Se dorea ștergea istoriei o dată cu putrezirea lemnului.
De aceea spun că este o minune această biserică. de dimensiuni mici, făurită din bârne de stejar, îmbinate în tehnica coadă de rândunică, fixate cu ajutorul cuielor de lemn.
Forma bisericii este dreptunghiulară, însă altarul este decroșat, față de dreptunghiul corpului. Are formă poligonală.
Tâmpla bisericii este de lemn. A fost ornată cu pictură naivă, sporind farmecul locașului de cult. Picturile sunt aplicate la începutul secolului al XIX -lea. Desenele sunt zgâriate cu horjul, iar culorile aplicate sunt vii. Restul bisericii nu a fost picat.
În biserică mai sunt icoane de secol XIX, iar una dintre acestea este realizată pe hârtie și pare că provine de la unul dintre atelierele de xilogravură din Transilvania secolului al XIX-lea.
