
Colaboratori și … colaboratori
Nu știu cum este acum și cât de mult sunt implicate serviciile secrete în instituții, însă cândva erau. Mă gândeam la câți oameni i-a pus la treabă Arsenie Boca. Le-a dat unora o pâine bună.
Și ierarhii reprezentau o țintă, dar înainte să vă spun povestea, mi-am amintit o butadă.
Pe vremuri, nu existau bănci sau seifuri. Când plecau în călătorii, oamenii își lăsau bunurile în biserici, sinagogi sau moschei, apelând la frica de Dumnezeu.
Se spune că un evreu, aflat în călătorie, s-ar fi oprit la o sinagogă. I-a încredințat rabinului bunurile sale, având ca martori secretarul și îngrijitorul. A dormit liniștit, ca în sânul lui Avraam, iar a doua zi s-a întors să-și recupereze valorile din „seiful sfânt”.
– Rabi, am venit să iau ce ți-am lăsat ieri, a spus Ițic, plin de încredere.
– Ce? Nu mi-ai lăsat nimic! a răspuns rabinul.
– Rabi, dar ți-am lăsat cutare și cutare lucru…
– Nimic! a insistat rabinul.
– Dar, Rabi, erau de față și secretarul, și îngrijitorul. Nu se poate să nu-ți amintești! a continuat Ițic, încercând să rămână calm.
Rabinul i-a chemat pe cei doi martori și i-a întrebat dacă își amintesc de bunurile lăsate de Ițic. Cei doi au afirmat că nu știu nimic și că nu au văzut nimic.
– Uite, Ițic, aici sunt toate lucrurile tale! Evident că nu te-am înșelat și nici nu am uitat, dar am vrut să vezi cu ce oameni lucrezi.
Morala? Să ai oameni potriviți în jur nu este ușor, iar aceștia nu sunt întotdeauna cei mai loiali, chiar dacă par fideli.
În trecut, șoferii nu aveau ceea ce astăzi numim ORNISS, însă unii aveau legături cu Securitatea. Bănuiesc că din acest motiv Înaltul Antonie i-a spus, la un moment dat, șoferului său:
– Domnul Ion, când mai dai raportul, ar fi bine să mă consulți și pe mine. Am găsit multe greșeli în el!