Cum te poate ajuta un primar?

Ați avut șansa unui primar care să vă ajute? Eu am avut! Cum m-a ajutat? Enervându-mă și determinându-mă să plec.

Eram idealiști, mai idealiști decât tinerii de altă dată. Ne-am făcut preoți împotriva curentului. Părea o școală fără viitor și așa eram avertizați și noi și părinții noștri că va fi.

Industria absorbea satele, iar alegerea unei căi precum Seminarul nu era deloc văzută bine de autoritățile comuniste. Să ajungi preot atunci o făceai pe banii familiei, destul de puțini și ei. Familia plătea întreținerea la școală  în timp ce în școlile industriale plătea statul. Cu toate acestea, am mers pe drumul preoției, iar după ce am muncit la un șantier, la personal, a venit și vremea hirotoniei.

Am devenit preot la Beceni și m-am legat sufletește de acest loc. Cred că sentimentul este comun fiecărui preot aflat la prima parohie. Am funcționat acolo din iunie 1973 până în 1978.

Cutremurul din 1977 mi-a dat șansa să-mi demonstrez calitățile administrative. Am reparat biserica avariată de cutremur și începusem refacerea picturii cu renumitul pictor Nicolae Solescu.

Așadar eram legat sufletește de Beceni, însă nu o duceam bine de loc din cauza lipsei locuinței. Stăteam în gazdă și am fost nevoit să mă mut de la o gazdă la alta. Exista întrezărirea unei speranțe de a mă așeza definitiv acolo. Se construise un bloc în mijlocul satului și m-am prezentat și eu la primarul Traian Nicolae cu solicitarea de a-mi repartiza un apartament.

Cu dublu limbaj și cu promisiuni puerile, ca mai toți din tagma lui care nu vor să se pună rău cu satul refuzând preotul, sau poate cu teamă să facă publică cererea mea pentru că eram preot, a dat apartamentele celor din sat, iar eu am rămas tot la … gazdă.

Gândul de a rămâne la Beceni mi-a dispărut și cum Dumnezeu lucrează, pentru ceea ce realizasem la parohie am primit propunerea de a deveni șef de personal la Centrul Eparhial. Situația era de așa natură că nu am stat pe gânduri, deși nu puteam compara frumusețea vieții de preot cu rigoarea unei funcții de birou.

Pot spune că datorită lui Nea Traian am promovat! Acest frizer din Mlăjet, fără orizont cultural, mi-a dat nopți nedormite, dar m-a împins înainte. Sunt sigur că istoria nereușitelor care te determină să mergi înainte e bogată în viața fiecăruia, nu doar a mea. Când oamenii îți închid o ușă, Dumnezeu își deschide două!

A fost un moment greu pentru mine și pentru comunitate. Oamenii mă căutau, iar eu eram mereu pe drumurile Buzăului și a celuilalt loc de muncă, unde, repet, am acceptat să merg mai ales ca urmare a atitudinii primarului.

Au trecut anii. A venit Revoluția. L-am regăsit pe Nea Traian, fostul primar, paracliser la Biserică. Așa e în viață. La vremuri noi ….

I-am mulțumit pentru promovare și nu am făcut-o sarcastic. Chiar mi-a făcut un bine refuzul lui.

Aveți și dumneavoastră pe cineva care v-a promovat refuzând-vă?