Despre Post

„Într-un sat trăia cineva care postea foarte des, încât oamenii l-au numit Postitorul.

Avva Zenon a auzit și a trimis să îl cheme.

El a venit cu bucurie și, după ce s-au rugat, s-au așezat.

Bătrânul a început să se nevoiască în tăcere.

Negăsind pe nimeni cu care să vorbească,
„postitorul” a căzut în accedie și-i zice bătrânului:

” Roagă-te pentru mine, avva, căci vreau să plec acasă.”
Bătrânul întreabă:
De ce?
El răspunde: Inima îmi arde ca focul și nu știu ce are. În sat posteam până seara și niciodată nu mi s-a întâmplat așa ­ceva.

Atunci bătrânul îi zice:
În sat te hrăneai prin urechi.
Mergi și de acum înainte mănâncă și tot ce faci fă într-ascuns.
Omul a început să se nevoiască așteptând cu frământare ceasul al nouălea; iar cei care-l cunoșteau ziceau:
A intrat demonul în „Postitor”.
S-a dus și i-a spus totul bătrânului.
Dar acesta i-a răspuns:
Aceasta este calea dumnezeiască”.

Însă ne mai învăța Părintele Sofian.

Mărturii isihaste în temnițele comuniste

„În închisori, eram aşa de bine păziţi şi aşa de constrânşi încât nu ne puteam gândi decât în sus, pe verticală, la Dumnezeu.

… Şi de obicei omul se roagă cu putere în necazuri.

Iar în închisori erau cu adevărat nişte mari necazuri.

Rugăciunile celor din închisori erau primite de Dumnezeu.

Am numit aceasta „primire” din par­tea lui Dumnezeu pentru că îi întărea, astfel încât, cu toată mizeria, cu toată răutatea comandată

împotriva săr­ma­nilor deţinuţi, toţi aveau o seninătate şi-o bucurie care nu putea să le vină decât de sus, de la Dumnezeu,

întrucât ru­găciunile din închisori erau nişte rugăciuni poate ca ale Sfinţilor Părinţi din pustiu sau ale sfinţilor martiri arşi pe rug, care, arzând focul sub ei, erau veseli şi se rugau lui Dumnezeu şi Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru această jert­fă pe care o aduceau înaintea Sfinţiei Sale.

Cam aşa erau şi aceste rugăciuni din închisori pentru foarte mulţi dintre dânşii.

Pentru noi, cei de afară, rugăciunile lor şi modul lor de viaţă, ne sugerează gândul că e bine să ne smerim, să ne ostenim,

să facem o asceză atât cât se poate, prin post, prin rugăciune, prin metanii, prin răbdarea insultelor pe care le primim în viaţă, răbdare fără cârtire.

Şi atunci rugăciunile noastre sunt primite înaintea lui Dumnezeu aşa ca ale celor din închisori.

(Pr. Sofian Boghiu – Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, pag. 137-138)