Doar cu noi nu a fost tovarăș Tovarășul
În virtutea unei vechi tradiții ne rugăm pentru conducătorii țărilor, iar după 1990 textul îi cuprinde și pe mai marii orașelor și ai satelor, care sunt menționați distinct de poporul român.
Rugăciunea pentru conducători a fost prezentă și în timpul Comunismului, iar Biserica a avea reprezentat în Marea Adunare Națională, deși statul se definise ca fiind stat ateu. De asemenea, Biserica a participat activ la anumite activități. Îmi amintesc implicarea Preasfințitului Antonie în demersurile României pentru obținerea Clauza națiunii celei mai favorizate, sau participarea noastră, a celor de la Centrul Eparhial, în calitate de delegați, la conferințele pentru pace.
Deci, cel puțin formal, relațiile cu Statul au fost bune, inclusiv în timpul Comunismului. Dacă acum avem libertate totală, atunci activitatea bisericii era cenzurată. Preoții, dacă predicau, citeau și aveau predicile scrise pentru a putea da explicații în cazul în care cineva îi acuza că prin ceea ce au spus de la Amvon contravenea politicii oficiale.
Preasfințitul Antonie a fost primul care a luat foile celor care vorbeau și i-a încurajat să vorbească oral. Tot preasfințitul Antonie a fost cel care a inițiat apariția revistei anuale Îndrumător bisericesc și patriotic, periodic pe care mi l-a încredințat ca activitate, precum și lucrarea în două volume Tradiție și Spiritualitate la Curbura Carpaților.
Odată cu Îndrumătorul am intrat în contact direct cu rigorile cenzurii. Fără inițiala T de pe fiecare pagină nu putea apărea nimic. Am înțeles repede cerințele, care nu erau foarte mare. Nici ci care erau responsabili cu cenzura nu aveau chef să citească atât de mult. Le dădeam textul dactilografiat, îl țineau o vreme – după ce au căpătat încredere timpul s-a scurtat – și-l restituiau.
Din cauza crizei de hârtie Îndrumătorul nu putea trece de 100 de pagini. Dacă-l găsiți prin biblioteci veți vedea că are texte forte bune, texte de teologie valoroase, contribuții ale unor teologi și scriitori importanți, dar are scrisul forate mic. Trebuia să încapă totul în 100 de pagini, ca să poată primi aprobarea să apară.
Și încăpea teologia în 100 de pagini, iar pentru a fura din paginile noastre, pe Tovarășul – pentru că trebuia să-i apără portretul -, mesajul politic și portretul arhiereului le-am notat cu …litere romane. Deci, primeam aprobare pentru că ne-am încadrat în 100 de pagini notate cu cifre arabe.
Cât despre cenzura …aveau o singură pretenție: să fie amintit mesajul Domnului Ceaușescu la muncă pentru propășirea societății socialiste. În Pastorală și în Îndrumător era introdusă această frază standard, iar apelativul lui Secretarului General al Partidului Comunist Român era domnul și nu tovarășul, așa cum era cu tot poporul. Se jena Ceaușescu să fie tovarăș și cu noi, preoții, deși, cel puțin cu buzele noi ne rugam pentru conducător.