La 35 de ani de la punerea pietrei de temelie, Biserica Sfântul Andrei are al patrulea slujitor

În vreme ce multe familii tinere se îndreaptă spre cartierele noi din Buzău, precum Orizont, Biserica Sfântul Apostol Andrei și comunitatea din Micro 14 rămân printre cele mai dorite de către preoți. Este o constatare care nu poate decât să mă bucure, mai ales când îmi amintesc începuturile misionare, dintr-o vreme în care oamenii de aici își doreau multe lucruri – dar nu o biserică.

Astăzi lucrurile s-au schimbat. Comunitatea a crescut, iar dorința părintelui Romeo Ene de a sluji la Sfântul Andrei – venind de la o biserică de tradiție, Sfântul Dumitru, și având o misiune importantă ca inspector școlar la disciplina Religie – îmi aduce o bucurie sinceră.

Anul acesta se împlinesc 35 de ani de când am pus piatra de temelie a Bisericii Sfântul Andrei din Buzău. Inițial, trebuia să fiu numit preot la Biserica „Cuvioasa Parascheva”, dar Revoluția din 1989 a adus nu doar libertate, ci și o chemare neașteptată: aceea de a ridica prima biserică nouă din Buzău după zeci de ani de tăcere.

Pe atunci eram consilier economic la Episcopia Buzăului și am simțit că este datoria mea să-mi asum această lucrare. Ne-am dorit un locaș mare, solid și frumos, cu demisol, care să devină un simbol al renașterii spirituale a orașului.

Construcția a durat 15 ani, dar zidirea comunității a cerut mult mai mult: răbdare, credință și jertfă. Au fost momente grele, refuzuri, uși închise, dar credința oamenilor din Micro 14 a biruit toate piedicile.

Astăzi, la 35 de ani de la început, privesc cu bucurie spre ceea ce am zidit împreună. Biserica Sfântul Andrei este vie – plină de copii, de familii, de oameni care își caută liniștea și puterea în credință.

În prezent slujesc aici părintele Paul, părintele Petru – care este și paroh–,  părintele Marian, care are un spirit practic și talent muzical și, din acest an, părintele profesor  de religie Romeo Ene. După cum vă amintiți, o perioadă scurtă a slujit și părintele Ionuț Vintilă, un preot de excepție, astăzi paroh la Biserica Banu din Buzău.

La cei 77 de ani ai mei, privesc cu recunoștință spre această lucrare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și dumneavoastră pentru că am putut ridica, împreună, nu doar o biserică impunătoare, ci o comunitate vie, un adevărat reper de credință pentru Buzău.

Mă bucur că slujitorii de astăzi sunt preoți bine pregătiți, cu experiență și chemare. Venirea părintelui Romeo este încă o dovadă că această parohie a devenit una dintre cele mai puternice din Arhiepiscopie – o răsplată a eforturilor și a rugăciunilor depuse de-a lungul anilor.

Îl cunosc de mulți ani pe părintele Ene. A fost pedagog la Seminarul Teologic, apoi a lucrat la importante proiecte editoriale în biroul socrului său, la Cultural, părintele consilier Costică Paniate – pe vremea când eu eram consilier economic la Episcopie. Am avut o colaborare frumoasă, motiv pentru care venirea sa la Sfântul Andrei este un prilej  de bucurie.

„Dacă Domnul nu zidește casa, în zadar se ostenesc cei ce o zidesc.” (Psalmul 126, 1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *