Nu am venit să schimb guverne

Înaltpreasfințitul Epifanie spunea cu oarece umor …sapiențial: când o să-mi tragă mie clopotul a treia oară voi să aveți deja bagajele făcute ….

Ne-am amuzat și nu am luat vorba ca atare, mai ales că momentul era unul în jurul unei recolte bogate de toamnă, la Săseni. Îi plăcea la Săseni, mai ales la cules, pentru că avea o pasiune pentru natură.

PS Antonie și membrii Cancelariei Episcopiei Buzăului

Însă după Preasfințitul Antim nu au tras clopotele funebre înaintea celor de întâmpinare a noului Arhiereu și nici nu s-au făcut bagaje. Prima Permanență – pentru că așa se numesc întâlnirile de cancelarie prezidate de arhiereu – a avut loc la scurt timp după instalare. A fost nevoie de ceva vreme pentru ca noul arhiereu să-și așeze lucrurile, mai ales gigantica-i bibliotecă pe care o purta pretutindeni și pe care a donat-o ulterior.

Punctual și precis, ne-a invitat la prima întâlnire și ne-a vorbit pe o tonalitate calmă, trasând din primul moment liniile unei colaborări care nu a fost lungă, dar a fost frumoasă.

Programul meu este de la orele 10, la orele 14, în rest și eu am treabă, probabil și voi mai aveți treabă. Sarcinile de serviciu le dau o singură dată, a doua oară, dacă le repet, se consideră avertisment. Cu cât veniți cu mai puține probleme la mine cu atât dați dovadă că știți să rezolvați cât mai multe. Deci, nimeni nu pleacă, pentru că vreau să vă folosiți experiența. Nu am venit să schimb …guverne. Și ….vă mai rog ceva: să vă purtați frumos cu preoții, pentru că ați fi putut fi voi în locul lor; să nu-i faceți să aștepte, pentru că nu vine degeaba la noi, iar dacă ajung  în orele mele de program și au nevoie de mine, îi invitați să mă viziteze. 

Acestea au fost primele cuvinte ale Preasfințitului Antonie. Așa a rămas colaborarea și programul. Muncea mult, scria mult, mai ales noaptea, motiv pentru care nu era foarte matinal, însă era foarte punctual. Și-a încheiat prima ședință prezentându-ne agenda, pentru a ști când să-i fixăm activități, în special sfințiri, evenimente destul de rare pe vremea aceea. Oricum, nu era simplu …pentru că era o agendă care avea puține goluri între zborurile peste hotare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *