O mare bucurie!

Pe lângă șansa de a-i sluji lui Dumnezeu, preotul mare are un mare privilegiu: pentru un timp mai lung sau mai scurt face ia parte la viața celor din jur.

Nu este nuntă, botez, spovedanie, chiar și o simplă rugăciune, în care sensul întâlnirii să nu fie și unul pe orizontală, nu doar pe verticală. Nu am fost niciodată indiferent la cel pe care-l am în față. Sensul rugăciunii mele este el și din tot sufletul mă rog și-i doresc tot ceea ce este mai bune.

Sentimentul acesta este mai puternic atunci când, deasupra cristelniței, țin în brațe un prunc. Îmi doresc să-l văd mare și sănătos, așa cum doresc propriilor copiii. Spiritual și el este un copil al meu, pentru că l-am creștinat. De marea majoritate a celor botezați nu mai știu nimic. Timpul și mobilitatea sunt doar doi dintre factorii care au făcut imposibilă întâlnirea cu cei mai mulți dintre cei pe care i-am ținut în brațe la botez.

Luca, 29 iulie, 2023

Sâmbătă, 29 iulie 2023 a fost o zi unică în activitatea mea. Un tânăr frumos și elegant, Cosmin-Florin, mi-a spus că i-am oficiat botezul și că deși locuiește în altă parte a dorit să vină cu Luca, fiul său, să fie botezat tot la biserica Sfântul Apostol Andrei, ca o mulțumire pentru realizările personale și de familie.

Surpriza a fost și mai mare atunci când a dat scroll pe ecranul telefonului și mi-a arătat poza făcută la 27 iulie 1992. în care-l botezam pe pruncul de atunci. Evident, eu la fel de tânăr acum ca și atunci, ceea ce nu e puțin lucru, iar copilul botezat de mine astăzi este tată. A ținut timpul și cu mine și cu dânsul, e clar! Fac dovada cu poza!

M-a bucurat enorm acest moment. În 1992 biserica practic nu exista. Era doar un paraclis de tablă, umbrit de macarale și alte utilaje, care înotau prin noroaiele născute de ploi. Astăzi biserica e biserică, iar pe lângă ziduri are deja o tradiție pe care oameni cu suflet mare o păstrează vie, venind să continue în ea istoria vieții personale și de familie.

Cosmin-Florin, 27 iunie, 1992

Evident, pentru păstrarea tradiției, îl aștept pe Luca să-i botez copilul peste 20 – 30 de ani!

5 Răspuns la “O mare bucurie!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *