Părintele Gheorghe Jugureanu – consilierul care era adus la Episcopie de trăsură
În istoria Eparhiei Buzăului, numele părintelui Gheorghe Jugureanu rămâne legat de o epocă în care administrația bisericească avea o solemnitate aparte, iar slujirea se trăia cu discreție, demnitate și conștiință istorică.
Născut la 22 septembrie 1885, în satul Valea Unghiului, comuna Lapoș – județul Buzău, părintele Gheorghe Jugureanu a fost hirotonit la 23 aprilie 1912, pe seama parohiei „Sfântul Ioan” din Mizil. A fost profesor și director al liceului din Mizil între 1919 și 1927, apoi membru al Spiritualului Consistoriu (1921–1926). Începând cu 10 decembrie 1925, prin alegerea Adunării Eparhiale, devine consilier referent pentru secția culturală, iar ulterior trece la sectorul administrativ-bisericesc, prin votul aceleiași Adunări.
A fost membru în Congresul Național Bisericesc și a primit numeroase distincții: iconom stavrofor, „Avântul Țării”, „Crucea Comemorativă de Război”, „Răsplata Muncii pentru Biserică” clasa I, „Răsplata Muncii pentru Școală” clasa I, „Coroana României” în grad de cavaler. A fost căpitan în rezervă, mobilizat în timpul războiului.
Un statut aparte
Era primul dintre cei trei consilieri. În perioada în care a fost consilier eparhial, părintele Gheorghe Jugureanu nu a avut parohie. Statutul său era unul reprezentativ și administrativ. Programul său era clar stabilit: între orele 10 și 14. Episcopia trimitea trăsura care îl aducea și îl ducea înapoi acasă. Nu participa la activitățile parohiale curente – nu pentru că ar fi refuzat, ci pentru că funcția impunea o anumită rezervă și o separare de viața parohială obișnuită.
În aceeași perioadă, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Buzău slujea părintele Ilie Jugureanu, născut la 15 august 1870, hirotonit la 15 august 1892. Acesta fusese subprotoiereu între 1894–1903 și membru în Consistoriu. A primit distincții importante: iconom stavrofor, „Răsplata Muncii”, „Meritul Sanitar” clasa I, „Coroana României”, „Steaua României”, „Avântul Țării”. A fost mobilizat în 1913. Nu știu dacă cei doi erau rude, însă numele comun și implicarea lor în viața eparhială ridică această întrebare firească.
Alături de părintele Jugureanu activau în cancelaria eparhială și alți consilieri și referenți, între care:
Pr. Constantin Popescu, născut la 26 octombrie 1884 în comuna Beceni – Buzău, director al cancelariei eparhiale între 1917–1930, consilier economic, căpitan în rezervă;
Pr. Dumitru Vlad, născut la 15 aprilie 1904 în Bilăjani – Buzău, consilier cultural și șef de serviciu în cancelarie;
personal administrativ precum Alexandru N. Busuioc (născut 1899), Ștefan Haralambie (n. 1901), Ioan D. Jianu (n. 1898), Cristodor Stănescu (n. 1904) și Vasile G. Postolache (n. 1906).
Era o administrație bine structurată, cu oameni formați, mulți dintre ei mobilizați în război și distinși pentru merite civile și militare.
Întâlnirea de pe strada Independenței
Anii au trecut. Istoria a schimbat regimuri, episcopi, structuri. Dar părintele Gheorghe Jugureanu a rămas în memorie.
După instalarea Preasfințitului Epifanie, mi-a cerut o informare cu privire la preoții pensionari ai eparhiei. A dorit să îi cunoască, să îi vadă, să le strângă mâna, să știe cum trăiesc. A pornit să îi viziteze personal.
La bună parte dintre aceste vizite am participat și eu.
Probabil decanul de vârstă dintre preoții pensionari era părintele Gheorghe Jugureanu. Avea aproape 100 de ani. Locuia într-o casă de pe strada Independenței. Nu se mai mișca mult, doar în jurul casei, dar era în deplinătatea facultăților mintale.
Ne-a invitat afară, sub un umbrar din frunze. Acolo, în liniștea grădinii, ne-a vorbit despre război, despre arhiereii care s-au succedat, despre viața de altădată, despre cum se făcea administrație bisericească atunci când episcopia trimitea trăsura după consilier.
Ne-a povestit despre statutul său, despre responsabilitate, despre solemnitatea funcției. Nu era vorba de privilegii, ci de reprezentare. Episcopia trebuia să aibă o ținută, iar consilierii o întruchipau.
Întâlnirea a fost pentru mine memorabilă. Nu doar prin vârsta sa impresionantă, ci prin claritatea minții, prin eleganța discursului și prin seninătatea cu care privea istoria pe care o trăise.
O punte între epoci
Părintele Gheorghe Jugureanu a fost puntea vie dintre România monarhică, administrația bisericească interbelică și vremurile de după. A trăit suficient cât să devină el însuși un document istoric.
Astăzi, când citim numele său într-un anuar eparhial îngălbenit, vedem doar funcții și distincții. Dar dincolo de acestea a existat omul – cel care, aproape centenar, sub un umbrar de pe strada Independenței, ne vorbea despre război, despre episcopi și despre slujirea Bisericii.
Iar pentru cei care l-am întâlnit, a rămas o prezență luminoasă și o lecție despre demnitatea slujirii.
Preot Iulian Negoiță