
Părintele Gheorghe Sava – un slujitor de vocație, un teolog în adevăratul sens al cuvântului
Cum a evoluat misiunea părintelui Sava de la catedra Seminarului la altarul parohiei – misiunea părintelui prof. dr. Gheorghe Sava, un preot harnic și priceput în relaționare, care a ales să slujească oamenilor mai mult decât titlurilor?
Am mers azi să aprind o lumânare la mormintele părinților mei, în Cimitirul Sfântul Apostol Andrei. M-am oprit și la capela „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cimitirul Sfântul Vineri, pentru a vedea ultimele lucrări. Acolo, domnul Eugen, cântărețul bisericii, era – cum se spune – pe metereze. Se lucra cu viață și cu rost.
De curând am aflat că părintele prof. dr. Gheorghe Sava, parohul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, se află sau urmează să intre în rândul pensionarilor. Nu e un moment ușor, căci un astfel de slujitor nu se pensionează niciodată din misiune: doar trece dintr-un ritm în altul al libertății personale.
Nu voi face acum un articol biografic – ar merita o monografie aparte –, dar nu pot trece sub tăcere câteva amintiri.

Îmi amintesc limpede ziua în care părintele Sava a fost numit paroh. Fusese o decizie bruscă, luată într-un moment de schimbare: a mers să ocupe locul părintelui profesor Mihai. Țin minte și acum cum Paul l-a dus rapid acasă, pe strada Karl Marx, unde locuia, ca să-și tehnoredacteze pe Macintosh-ul pe care îl folosea cererea de numire. Era o zi cu greutate în istoria parohiei.
Venise de la studii din Elveția, era profesor la Seminarul Teologic, un teolog cu o formație solidă, care ar fi putut ridica învățământul seminarial buzoian la nivel universitar. Alegerea vieții de parohie, alături de cariera didactică, a fost inițial o surpriză. Dar s-a dovedit o alegere inspirată, care i s-a potrivit perfect.
Pregătirea, rigoarea și spiritul organizatoric l-au recomandat firesc pentru această biserică, ctitorie a unui alt preot cult și dedicat, părintele Frăsineanu.
Parohia „Cuvioasa Parascheva”, din care mai târziu s-a desprins și parohia „Sfântul Andrei” din Micro 14 – pe care am ridicat-o împreună cu comunitatea –, a primit, prin părintele Sava, un suflu nou. A reorganizat totul: viața liturgică, administrativă și socială. A redat viață bisericuței „Sfânta Filofteia” din Crâng, care era aproape o ruină și devenise loc de profanare. A transformat ansamblul parohial „Cuvioasa Parascheva” într-un centru viu: cu un centru social, unde se oferă burse elevilor, o grădiniță de mare căutare și o capelă încăpătoare și bine rânduită.
Nu pot să nu scriu despre talentul edilitar al părintelui Gheorghe Sava. Cu simț practic, gust estetic și o viziune clară, a știut să construiască, să refacă și să lase în urmă clădiri care nu sunt doar utile, ci și frumoase. Sub îndrumarea lui, fiecare lucrare a fost dusă până la capăt, cu grijă pentru detaliu și respect pentru rostul fiecărui loc.
Între noi, parohiile „Cuvioasa Parascheva” și „Sfântul Andrei”, a existat mereu o competiție frumoasă – cum era, pe vremuri, între est și vest, la ridicarea zidului Berlinului. Ce făceau unii, încercau și ceilalți, dar întotdeauna cu dragoste și dorință de a sluji mai bine. Această emulație a dat roade, iar părintele Sava, deși director de seminar, s-a dedicat deplin vieții de parohie. A consolidat o comunitate și a dovedit calități gospodărești și pastorale care au făcut din biserica sa o adevărată bijuterie.
Îl apreciez pentru hărnicia, perseverența și tactul pastoral – calități care i-au adus respectul comunității și roade trainice în viața bisericească a cartierului cunoscut odinioară ca 23 August – anterior Ferdinand, astăzi N. Titulescu. Ultima sa mare realizare este capela „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cimitirul Sfântul Vineri. În locul unei case insalubre, parțial ocupată de gropari, a ridicat o capelă încăpătoare, curată și vrednică de slujbă.
Părintele Gheorghe Sava lasă totul „la cheie”, înainte de pensionare – un semn al seriozității și al responsabilității sale. Ca unul care am cunoscut îndeaproape viața bisericii buzoiene, încă din vremea Preasfințitului Antim, pot spune fără rezerve: părintele prof. dr. Gheorghe Sava este unul dintre cei mai bine pregătiți, harnici și valoroși preoți ai Buzăului contemporan.

Și totuși, nu pot încheia fără o amintire cu tâlc și zâmbet. În multe dintre discuțiile de la Centrul Eparhial se spunea, în glumă, că iarba e mai verde la fiică. Mama – biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, și fiica – biserica Sfântul Andrei, desprinsă din ea, păstrau o legătură vie, caldă, uneori ușor concurențială, dar mereu frățească.
Fiica, tânără și entuziastă, dorea să arate ce poate; mama, înțeleaptă și așezată, se bucura că rodul ei a prins putere. Așa s-a păstrat, între noi, această glumă cu miez de adevăr: că, uneori, iarba pare mai verde dincolo de gard – dar tot sub același cer crește.
Și ogorul Domnului e tot unul, însă nu peste tot e la fel de verde. Verdele depinde de cum știi să-l lucrezi, de răbdarea, de priceperea și de credința cu care semeni. Părintele Gheorghe Sava a știut să lucreze cu rodnicie și cu grijă, iar roadele se văd.
Port un mare respect preotului Sava din parohia căruia fac parte la fel ca si părinții mei.Eram adolescenta când a venit preot la biserica noastra,un preot tanar ,calm si foarte empatic cu enoriașii ,cu o aura aparte .
Acum in pragul pensionarii ma rog sa fie sănătos si sa se bucure de familia frumoasa care îl înconjoară.
Mult ,mult respect PARINTE pentru tot ceea ce ati facut pentru parohie dar si pentru întregul oraș.