„Patriarhul” Bisericii Sfântul Apostol Andrei din Buzău

Când eu am devenit preot, părintele Grigore Dumitru pleca. Pleca din lumea aceasta și se alătura soției, în mormântul de la Valea Caprei – Tisău, în curtea bisericii unde slujise ca preot o viață întreagă. Era născut în 1912, iar la Biserica Sfântul Apostol Andrei a slujit după ce s-a pensionat, timp de 8 ani. S-au împlinit anul acesta 25 de ani de când a trecut la cele veșnice.

L-am cunoscut și l-am îndrăgit. Nu aveai cum să nu-l îndrăgești. Senin, cu misiunea împlinită, politicos excesiv, cu umor rafinat și cu un … motan simpatic, părintele Grigore avea toate motivele să fie iubit.

Mergeam să-l iau prin cartier la diferite servicii. Îl găseam în micuțul apartament de la Blocul 6, din Micro 14, stând în fotoliu, alături de motanul lui, fiecare în fotoliul propriu. De te așezai cât părintele se pregătea să meargă în misiune, motanul reacționa.

Părintele Grigore nu spunea niciodată nu. Cu siguranță îl mai dureau unele și alte. Muncise mult în tinerețe. Crescuse cinci copii, toți absolvenți de universitate și muncise la pădure ca să-i poată ține în școală. Nu ezita meargă la cărăușie cu căruța la lemne, ca să nu fie povară pentru satul unde slujea și pentru Biserica pe pereții căreia este pictat, pentru că o rectitorise.

Truda aceasta îl învățase să prețuiască efortul oamenilor, dar și banii lor. Niciodată nu pretindea nimic, pentru că știa cu cât efort se fac banii.

Era politicos excesiv. De la primele întâlniri, ocazionate de inițierea Parohiei Sfântul Andrei – demers greu pentru că e greu să aduni oamenii într-o comunitate – îmi vorbea cu domnule, deși eu eram doar un elev la Seminar.

Nu a ezitat să-mi facă pe plac și să meargă la Blăjani, în casa bunicilor mei și în satul natal al dânsului, ca să facă o sfeștanie în Postul Crăciunului. Eram începător la volan, iar afară ningea aprig. Pe atunci nu erau cauciucuri de iarnă și nici asfalt, iar mașina, rămasă în pantă, am întors-o prin derapaj. Deși era trecut de 80 de ani, nu s-a speriat. Din contră, s-a bucurat de natura răzvrătită și am făcut împreună drumul pe jos până în Dodănești, cătunul unde locuiau ai mei.

Nu ezita niciodată să spună da oricui îl chema în cartier și nu se cruța indiferent de situație. Slujbele începeau dimineața, la 6, iar părintele, venea negreșit. Te puteai baza pe dânsul indiferent de situație. Nu s-a cruțat nici măcar atunci când, din cauza pierderii echilibrului și-a rupt mâna. A venit cu mâna legată de gât, spre ironia preotului care slujea tot la Sfântul Andrei, până urma să termine capela Spitalului Județean. E ca la Vitezda aici, au venit ciungii și șchiopii, i-a spus părintele Marin Georgel, destul de răutăcios, dar și invidios pe faptul că părintele Grigore era prima opțiune a enoriașilor din Micro 14. A zâmbit părintele Grigore, a tăcut și a continuat să citească calm ziarul și să răspundă chemărilor.

Cu un aspect de Gala Galaction, părintele Grigore își păstrase umorul țărănesc. N- ai murit, babo! Mi-ai mâncat un coș de Împărtășanie! Nu plec fără matale, părinte! i-a răspuns femeia, semn al faptului că i-a gustat gluma și că erau apropiați.

Acest om extrem de politicos nu ezita să te facă și să roșești, uzând de logica sa țărănească: Părinte, ce fac?! M-am rugat la toți sfinții pe care mi i-ai indicat și am citit toate acatistele și tot nu am făcut copiii! i-a spus cu reproș o enoriașă. Probleme cu cocoșul, doamnă! i-a răspuns părintele, fără să mai caute soluții.

Cu părintele Grigore mai jucai și rolul SMURD, până să existe serviciul. Obișnuit să meargă la sfeștanii prin toată ograda – iar în Micro 14 sute de familii făceau sfeștanii – mergea conștiincios prin apartamente și deschidea ușile șifonierelor să stropească cu agheasmă. Orășenii, pe vremea aceea, nu erau atât de gospodari, iar mobilierul nu stătea tot în balamale. Credeți că doar o dată a căzut ușa șifonierului și a blocat ușa de la intrare în cameră, astfel încât a trebuit să-l … descărcarăm  pe părintele din încăpere? Oricum, ca un popa Tanda de oraș, îi făcuse pe toți să-și facă ordine în șifoniere înainte de sfeștanii, pentru că le lua la control. Nici cei care obișnuiau să se ascundă în baie, ca să nu dea ochii cu preotul, nu mai practicau sportul, pentru că părintele cerea să se deschisă baia, să o tămâieze.

A fost un om foarte iubit în Micro 14., la Sfântul Andrei!  Părintele Grigore a fost bun slujitor, modest, cumpătat la vorbă și foarte harnic. Spunea că la pensie a oficiat mai multe slujbe decât în întreaga carieră.  Primită cu reticență Biserica în cartierul Micro 14, a creat în jurul ei un entuziasm extraordinar. Oameni care inițial nu primeau preotul în casă, au ajuns cei mai mari prieteni ai Bisericii, iar părintele Grigore, prin tactul, normalitatea și bunătatea lui a contribuit enorm. A fost preotul din umbră, care le-a plinit pe toate cele spirituale și care a lăsat un gol imens când a plecat.

Sunt 25 de ani de atunci și oamenii încă și-l amintesc. Veșnică să fie pomenirea!

Paul Negoita