Prima stație de amplificare a unei biserici, primul megafon. Amintiri despre părintele Ion Frăsineanu

Sunt câteva amintiri pe care le port despre părintele Frăsineanu, preotul care a marcat profund viața bisericească a orașului nostru.
Astăzi este înmormântat în stânga Bisericii „Cuvioasa Parascheva”, biserică a cărei construcție i se datorează în mod hotărâtor. În biroul parohiei se află, din câte îmi amintesc, o pictură cu chipul său. Este un portret care nu lasă loc de îndoială asupra firii sale: fermă, limpede, neclintită.
A preluat un teren viran, pe care pășteau gâștele, și acolo a ridicat o biserică impunătoare. În jurul ei s-a dezvoltat un cartier, iar lăcașul a devenit un reper pentru comunitate. Nu a fost doar un act de construcție, ci unul de voință.
Personalitatea sa a făcut ca Biserica „Cuvioasa Parascheva” să administreze pentru multă vreme capela din cimitirul Dumbrava. Până la finalizarea bisericii proprii, părintele Frăsineanu a solicitat această capelă tocmai pentru că nu exista un lăcaș în zonă. Capela a rămas în administrarea parohiei „Cuvioasa Parascheva” până de curând, când a trecut în administrarea Parohiei „Sfântul Spiridon”.
Tot părintele Frăsineanu este cel care a înființat cimitirul „Sfânta Vineri”. Acolo era un câmp, un loc neprietenos și lipsit de organizare. A reușit să rânduiască acel spațiu, să îl transforme într-un loc administrat și respectat. A construit și o casă acolo, punând bazele unei structuri clare. Ulterior, cimitirul a fost extins de părintele Sava Gheorghe, dar începutul îi aparține în întregime.
Firea sa hotărâtă l-a adus și în confruntări. A existat un conflict cu arhiereul-vicar Veniamin, o figură controversată a vremii, despre care istoria a vorbit puțin și pe care a așezat-o rapid în umbră ți cu mâna părintelui Frîsineanu, supărat că a fost pensionat forțat. După incindent revenit însă la parohie și a păstorit până la o vârstă înaintată, peste 90 de ani. Un portret al dânsului se află pictat în biroul parohial.
Un episod definitoriu rămâne instalarea primei stații de amplificare a unei biserici, primul megafon montat la exterior pentru ca slujbele să se audă și în afara zidurilor. Era o necesitate pastorală: oamenii nu încăpeau în biserică, iar slujba trebuia să ajungă la ei.
Autoritățile comuniste au reacționat imediat. Inspectorul de culte Pruteanu i-a cerut să demonteze instalația. Părintele a refuzat. S-a ajuns la Preasfințitul Epifanie. Am fost prezent la acea întâlnire. I s-a cerut părintește să o dea jos pentru moment. A făcut-o.
Dar nu pentru mult timp.
Stația de amplificare a reapărut. Când reprezentanții regimului au revenit, părintele a spus că nu el a montat-o și că nu o mai poate da jos, pentru că nu poate intra în conflict cu propria comunitate.
Și a rămas acolo.
Aceasta este una dintre amintirile despre părintele Frăsineanu. Un om care a ridicat o biserică monumentală, folosită pentru ținerea conferințelor preoțești multă vreme, a organizat un cimitir parohial, a administrat capele, a trecut prin încleștări administrative și a păstorit până la adânci bătrâneți. Un om care a știut să stea drept.

Preot Iulian Negoiță