Pulheria – Sfânta Împărăteasă care și-a închinat viața Ortodoxiei

Era o ortodoxă profundă, încât palatul imperial, aşa cum mărturisesc istoricii vremii, „mirosea a mănăstire şi nu a reşedinţă imperială”. Meritul ei este acela că a avut conştiinţa că nu poate conduce singură un imperiu întins pe trei continente, o administraţie în care eunucii deţineau puterea, iar uzurpatorii apăreau la orice pas. Deşi făcuse votul fecioriei şi era înaintată în vârstă, s-a căsătorit cu generalul ortodox Marcian, asociindu-l la domnie.

Prin legătura dintre Imperiu şi Biserică, la sfârşitul secolului al IV-lea, problemele teologice au devenit probleme de stat. Unii împăraţi au ajuns chiar să se ocupe mai mult de doctrina religioasă, decât de treburile administrative. Împăratul Tedosie cel Mare a fost primul care a promulgat legi pentru domeniul religios. Mai târziu, împăratul Marcian, de al cărui nume este legat sinodul IV ecumenic, a fost numit, la ridicarea pe tronul imperial, „preot şi rege”.

Deși persoana împăratului era totul în societatea vremii, situaţia de la curtea imperială nu era întotdeauna aşezată. Începând cu familia ortodoxă a lui Teodosie cel Mare, au intrat în viaţa politică persoane străine de credinţa creştină. Cu precădere, au existat două împărătese foarte influente, care s-au amestecat atât în politica imperială, cât şi în Biserică. Soţia lui Arcadie, Eudoxia, era fiica unui franc ajuns general în armata romană, iar soţia lui Teodosie al II-lea, Evdochia, era fiica lui Leon, profesor păgân din Atena. Eudoxia, după cum se cunoaşte, a obţinut exilarea Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Evdochia a fost sprijinul ereziei monofizite.

Ele au fost ajutate şi de alte persoane influente: eunucii Eutropiu şi Hrisafiu. Împăraţii, fiind foarte tineri – Arcadie avea 17 ani, Honoriu, 10 ani, Teodosie al II-lea, 8 ani, iar Valentinian, 5 ani – conducerea imperiului se afla în mâna eunucilor şi a împărăteselor. Hrisafiu, fost sclav barbar, aduna în persoana sa toate defectele, de la ambiţie şi viclenie, până la lăcomie şi răzbunare. Pe plan confesional, el a fost susţinătorul lui Eutihie şi a lui Dioscor şi principalul vinovat de sinodul tâlhăresc de la Efes.

Însă, în toată această viaţă plină de corupţie, au existat şi persoane care au vrut binele Bisericii. Una dintre acestea a fost fiica lui Teodosie, Pulheria, „urmaşă demnă a tatălui său”.

Din anul 414, ea a fost asociată la tron ca „augustă”, alături de fratele ei minor, pe care l-a crescut în credinţa creştină. Mărturiile istorice ne arată că palatul imperial devenise „mănăstire”, „azilul tuturor virtuţilor”. Se rugau, posteau, practicau caritatea, lucrau cu mâinile lor pentru săraci, zideau spitale şi biserici.

Sursa: doxologia.ro