Fireștile căutări ale tinereții

O contribuție fastă în devenirea mea a fost cel care s-a identificat cu postul de director al Seminarului Teologic Buzău, preot alături de care am slujit atât la Parohia Broșteni, cât și la Parohia Sfântul Apostol Andrei, după ce s-a pensionat.

În vremea amintirilor mele era un tânăr inspector eparhial – pr. Manea Cristișor – responsabil cu disciplina în Eparhia Buzăului, care include județele Buzău, Brăila și Vrancea, fusese desemnat să efectueze o anchetă la Parohia Izvoru-Dulce, din comuna Beceni. Această anchetă avea la bază un conflict între pr. Ștefan Iamandei și enoriașii săi, cauzat de disputele legate de locurile de veci din cimitir. Conform regulamentului, la asemenea anchete trebuia să fie prezent și un secretar dintr-o parohie apropiată, pentru a redacta procesul-verbal și a trimite citațiile părților implicate, inclusiv preotului paroh. Am fost bucuros să primesc această sarcină, încredințată de P.S. Antim Angelescu prin intermediul inspectorului.

P.S. Antim avea o deosebită grijă față de preoții mai în vârstă, protejându-i, dar se aștepta, de asemenea, ca preoții tineri să se implice în problemele curente. Avansările în administrație se făceau cu multă chibzuință și implicau un parcurs complex, care viza, în special, respectul colegilor și realizările din cadrul parohiei.

Așadar P.S. Antim, doctor în teologie cu studii în Franța la Montpellier, fost profesor de religie în Brăila și preot cu o lungă experiență arhierească, își alegea colaboratorii în funcție de capacitățile lor intelectuale și fizice, precum și de contextul familial. Deși îl știam de pe vremea când eram elev la Seminarul Teologic, nu avusesem ocazia de a discuta direct cu el, iar momentul unei întâlniri personale părea departe.

Înainte de hirotonie, am cerut o audiență la P.S. Antim. Mă așteptam să fiu primit într-un birou luxos, însă întâlnirea a avut loc într-un context mult mai simplu. M-a primit în curtea Episcopiei, însoțit de diaconul Mitică Stoica, cunoscut pentru vocea sa rar întâlnită și talentul său la muzica psaltică. Plimbându-ne prin curtea Episcopiei, P.S. Antim m-a întrebat despre viața mea personală, pregătirea academică și despre preocupările mele. După această scurtă, dar intensă evaluare, mi-a spus: „Te voi hirotoni pentru parohia Beceni. Este un loc potrivit pentru tine, cu multe școli, profesori și oameni cititori. Dar ai grijă să eviți cercurile de cartofori, unde se întâlnesc profesori, medici și chiar preoți.” 

Mi-a fost clar că e un bun cunoscător al Eparhiei și că are principii morale solide. Ceea ce mi-a cerut venea din cunoașterea realității și i-am ascultat sfatul în totalitate, apucându-mă serios de treabă la Beceni, unde m-am și mutat, în gazdă, ultima dată locuind la familia Pavelescu.

Prima mea ieșire din acest decor a fost atunci când am primit invitația de a fi secretarul Episcopiei într-o anchetă disciplinară, m-am întrebat dacă P.S. Antim își amintea de mine sau dacă era doar o simplă întâmplare.

În timpul anchetei de la parohia Izvoru-Dulce, am învățat o lecție pe care nu o găsisem nici măcar în timpul studiilor universitare: cu oamenii trebuie să fii cinstit, drept, săritor la nevoie și apropiat, dar cu o limită. Prea multă apropiere poate duce la pierderea respectului și a bunei-cuviințe.

Acest moment a reprezentat punctul de plecare spre administrația eparhială, la începutul lunii ianuarie 1978. A fost un moment de cotitură în viața mea. Deși mă legasem profund de parohia Beceni, unde slujeam din iunie 1973, m-am simțit constrâns să mă îndrept spre un nou drum. Deși consolidasem biserica după cutremurul din 1977 și începusem restaurarea picturii realizate de renumitul pictor Nicolae Solescu, problema principală era lipsa unei locuințe permanente. Primarul Traian Nicolae încercase să mă ajute să obțin un apartament în blocul proaspăt ridicat în sat, dar nu avea curajul să facă asta în mod public din cauza statutului meu de preot.

Am petrecut multe nopți meditat asupra situației și am luat decizia de a mă muta la Buzău, acceptând postul de șef personal la Episcopie, dar rămânând la parohia Beceni cu jumătate de normă și făcând naveta între Buzău și Beceni. La început m-am simțit dezorientat în noua mea muncă de birou. Împlinirea o găseam în legătura strânsă cu enoriașii de la Beceni care mă făcea să simt că sunt dorit și apreciat. Cu timpul, am înțeles că fiecare lucru își găsește timpul potrivit. Cu inima tristă am plecat dintre acești oameni spre Buzău.