Un moment din istoria Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei – 5 iulie 1982

Ascensiunea ierarhică a Preasfințitului Antonie era greu de oprit. Intelectual de marcă, diplomat excepțional, om ordonat, ne-a format un stil de lucru clar, simplu, eficient. Nu se amesteca în mărunțișuri. Cu cât lucrezi mai mult, lucrezi mai prost, spunea. Sau …. nu lucrezi cu căpița, lucrezi cu vârfurile, ori … cu cât veniți cu mai puține probleme la mine, cu atât e mai bine și înseamnă că vă faceți treaba.

Eram fascinați de personalitatea dânsului, aproape ireală. Se perindau delegațiile străine, oamenii de cultură, iar vizitele în străinătate erau o uzanță. Buzăul era combinație între Ministerul de Externe și Academie. Numai în Noua Zeelandă a fost de două ori în scurtul mandat avut la Buzău, iar personalități precum Pleșu, Liiceanu, Bogza, Blandiana erau de-ai casei. America era iarăși o destinație curentă, deși, nu-i iubea pe americani prea tare. Suferise bătăi și umilințe în perioada de detenție și crezuse că americanii vor veni în cele din urmă să-i salveze pe români. Nu au venit, motiv pentru care trăia o cruntă dezamăgire, pe care în particular nu s-a sfiit să o împărtășească.

Inevitabilul s-a produs. A venit momentul promovării preasfințitului Antonie și a plecat spre Ardeal, la Sibiu, nu însă înainte de ne invita pe unii dintre noi să-l urmăm, mai ales că avea perspectiva ocupării scaunului patriarhal și speranța revenirii în Muntenia. Nu am urmat chemarea și am rămas să lucrăm cu noul arhiereu, Epifanie Norocel.

În treacăt fie spus, diferențele de abordare au fost radicale. Stilul Oxford impus de Mitropolitul Antonie presupunea punctualitate, precizie, un program clar. După orele 14 se retrăgea la studiu și la scris. Avea o cunoaștere foarte bună a textelor din Noul Testament, dar chiar și așa voia să fie sigur că nu-i scapă nimic și mă trimitea cu ele la verificat la părintele profesor David și la părintele Verzan, înainte de cere acceptul pentru publicare la Vlase, la Departamentul pentru Culte.

Preasfințitul Epifanie a venit de la început cu alt stil. Era mai mai apropiat, mai popular, nu avea agendă și nici program. Erai la dispoziție permanent, ceea ce, în plan profesional nu a fost rău de loc, pentru că am avut realizări, dar în planul vieții de familie a fost un sacrificiu.

Trecerea de la un conducător la celălalt s-a produs foarte firesc, iar textul acesta a fost inspirat de o fotografie de grup, de la data de 5 iulie 1982, o fotografie la care țin foarte mult, pentru că reprezintă o imagine a eparhiei de atunci, cu cele trei județe pe care le cuprindea, Buzău, Brăila și Vrancea.

A fost o zi frumoasă, iar buna-dispoziție de vede de pe chipurile celor prezenți. O poză de grup și apoi urma o agapă, la care am început să ne cunoaștem noul ierarh.

Era o criză de alimente teribilă, însă Episcopia era binecuvântată cu prezența unei maici minunate, Maica Natalia. Maica parcă era soră că văduva din Serapta Sidonului ….

Maica Natalia are de toate, a spus părintele Teofil Dumitrescu, vicarul de atunci al Episcopiei.

…. și  pentru că am vorbit despre părintele Teofil, permiteți-mi să întrerup din nou șirul povestirii și să vă spun că acest preot a avut un rol important în funcționarea Episcopiei. Era înțelept, echilibrat, pașnic și extrem de experiment. Nu era un erudit, dar era om practic, iar simțul delegării l-a făcut pe eruditul Antonie să-l aducă colaborator pe practicul Teofil.

Revenind la Maica Natalia, iconomul Episcopiei, … da, a avea de toate. Avea de toate, avea de dădea și săracilor care participau la slujbele de la Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului și elevilor de la Seminar, iar reprezentanții autorităților comuniste cunoșteau această realitate și o serveau cu tot ce cerea.

A fost o zi frumoasă ziua de 5 iulie 1982, o zi în care unii dintre noi era foarte tineri, iar alții …. erau. Azi nu nu mai sunt …

În această fotografie apar angajații Centrului Eparhial, dar și ai Seminarului Teologic Buzău, instituție care era în subordinea Episcopiei și nu a statului.

După cum puteți vedea, cei care ați prins parte din aceste vremuri, mulți eram puțini am rămas:

Episcopia Buzăului, 5 iulie 1982, poză de grup la începutul activității Episcopului Epifanie Norocel

Nu mai sunt: I.P.S Epifanie, preoții Teofil Dumitrescu, Gheorghe Guta,  Nicolae Popescu, Cristisor Manea, Mihai Gheorghe, Ioan Popa, arhidiaconul Mihalache Tudor,  părintele arhidiacon Mitică- privighetoarea Buzăului, simpaticul și generosul monah Pomplilică, părintele ecleziarh Leu,  pedagogul Popa, domnii Nedelcu, Crețulescu, Irimia, Crețu, Dinu, doamna Oțel, maicile Agaftonica, Heruvima, Eusebia ….

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *