Vindecarea orbului din Ierihon – din pedagogia practică a Domnului Iisus

Iisuse Fiul lui David, miluiește-mă! a zis orbul din Ierihon, atunci când a aflat Cine îi trece prin preajmă.

Apoi textul biblic spune că Iisus le-a cerut ucenicilor să-l aducă la el și l-au adus.

Ce vrei să-ți fac? l-a întrebat Iisus.

Doamne. să văd!

Vezi! i-a zis Iisus și din ziua aceea a fost alt om, a fost om întreg.

O minune de atunci, am putea spune! Ce poate fi mai mult de înțeles de aici, în afara faptului că orbul a avut privilegiul să-l întâlnească pe Iisus, iar orbii de astăzi nu-l au?!

Da, așa este! Orbul din Ierihon l-a întâlnit fizic pe Iisus și pentru că și-a dorit și s-a rugat, Iisus l-a vindecat. Dar nu doar actul vindecării trebuie reținut din acest text, ci și pedagogia drumului care a dus la vindecare și finalitatea socială a vindecării. Prin vindecarea orbului, el a văzut lumina zilei, iar noi ne putem lumina.

Pe drumul de la auzul veștii despre trecerea lui Iisus, la întâlnirea directă cu Iisus s-a petrecut tot o minune. Ați văzut, când se întâmplă să fie câte un eveniment, lumea se îmbulzește. Ce șansă are un neputincios în fața valurilor curioase ale lumii: Niciuna! Ce șansă avea orbul? Nu avea nici el. Dar și-a făcut-o. A strigat după ajutor, iar Iisus, atente la suferința celor din jur, l-a auzit. Iisus fiul lui David, miluiește-mă! striga orbul cu disperare.

Cererea aceasta vădea o trăsătură de caracter a orbului și o așteptare. Trăsătura de caracter? Orbul acesta era inteligent. Nu avea școală, așa cum au mai toți orbii de astăzi, dar era sprinten la minte. Viața de cerșetor și nevoia de a supraviețui nu i-au fost în zadar. Deși Evanghelia scrie că pe prin fața orbului trecea Iisus din Nazaret,  orbul i se adresează cu Iisus fiul lui David. Deci, nu era străin de cele sfinte și nici de un cod comportamental care cere să găsești forma cea mai respectoasă atunci când îți dorește să obții ceva. Făcând trimitere la originea regală a lui Iisus, în calitatea Lui de descendent din Regele David, orbul s-a dovedit instruit și bine orientat. A știut cum să ceară. Deci, așa cerșetor cum era, a înțeles pe cine are în față lui mai bine decât mulți dintre cei care vedeau.

Referitor la așteptare ….pare-se că aceasta nu a fost de la început vederea. Fie că nu s-a gândit de la început, fie că era obișnuit să primească mult mai puțin, să primească doar milă, orbul cerea doar milă, așa cum cer toți cerșetorii. Din clipa în care Iisus a cerut să fie orbul adus la el, orbul deja s-a luminat în interiorul lui. A știut ce să ceară. A cerut să vadă și a văzut!

Oare nu era Domnul capabil să-i ofere milă încât să-i hrănească orbului pântecele flămând? Nu hrănise El cinci mii de bărbați? Nu putea El să-i înmulțească hrana așa cum făcuse Dumnezeu cu văduva din Serapta Sidonului? Pe toate le putea! Îl putea lăsa orb și îi putea trimite de-ale gurii, dar tot cerșetor rămânea. Iisus nu i-a dat însă un ajutor perisabil, ci i-a dat vederea, pentru ca de atunci să poată munci singur. Aici este pedagogia Domnului către cei de atunci și către noi, cei de astăzi. Ajuți un neputincios o zi, două, trei și îi dezvolți o dependență nesănătoasă. Undița, nu peștele trebuie dat acestor oameni! Iisus Domnul i-a redat șansa unei vieți normale, undei vieți demne și în felul acesta ne-a învățat și pe noi cum să ne rugăm și ce să cerem și când să ne plângem de milă.

Am găsit acatiste pe care oamenii scriau tot felul de cereri, a căror rezolvare ținea mai mult de priceperea lor sau a unuia dintre vecini, decât de ajutorul lui Dumnezeu. Nu putea Dumnezeu să rezolve problemele curente ale cuiva, pentru că Dumnezeu era cel care-l înzestrase cu tot ce-i trebuie pentru a le rezolva singur. Orbul a cerut inițial milă, pentru că era un biet cerșetor, însă în calea spre Domnul a realizat că trebuie să ceară să-i rezolve cauza, nu doar efectul. Nu a cerut un colț de pâine, ci vederea ca să-și câștige singur pâinea! Și Domnul, în marea Lui pedagogie divină, i-a dat vederea pe care o căuta!

Cât despre milă …. tuturor ne este milă atunci când vedem oameni sărmani. Vrem să-i ajutăm și o face, însă, unii dintre ei, deși ar putea să iasă singuri din acel context, nu o fac, pentru că li se pare că a cere milă este mai ușor … sau poate că nici nu realizează că … pot deveni văzători. Aici este riscul ajutorului necondiționat și fără sită de cerere. Poare face mai mult rău decât bine. Am văzut cu toții asemenea cazuri. De aceea cred că Domnul ne-a dat exemplu vindecării orbului din Ierihon pentru a înțelege mai mult despre cum trebuie să ne tratăm semenii în nevoie. Da, orbul era în nevoie. Semenii lui îl ajutau, iar Domnul l-a făcut să vadă, dar după ce și-a recăpătat vederea a abandonat starea de cerșetor. Nu a cerut vedere și milă în același timp. A văzut și de atunci s-a vindecat de tot și de toate neputințele anterioare.

Am citit cândva o pildă în care se povestea cum un un tânăr voinic și sănătos se văicărea zilnic că nu are ce-i trebuie. Pentru a-l ajuta să înțeleagă viața, un om bogat s-a oferit să-l …. sprijine. Dă-mi voie să-ți tai o mână și-ți voi da toată viața tot ce poftești! Evident, tânărul a refuzat și nu s-a mai plâns niciodată. Realizase cât de bogat este de fapt!

Deci pedagogia faptei Mântuitorului este profundă! Dați ajutor celor din jur, făcându-i să-și recapete demnitatea, nu menținând-le dependența. Un propagandist ar fi spus: dați orbului un nimic ca să fie dependent de noi și să ne urmeze mereu. Domnul i-a zis Vezi! iar din clipa în care a văzut viața lui a luat-o pe calea normală.

Să-i ajutăm mereu pe cei din jur arătându-le calea spre lumină, nu ținându-i în umbra noastră!

Paul Negoita